Domeniul logisticii și al transportului se confruntă cu numeroase dificultății pe fondul pandemiei de Covid-19. Încă din anul 2020, firmele de transport au trebuit să-și regândească strategia de business în conformitate cu noile măsuri de protecție adoptate la nivel național și internațional. 

Se constată o creștere semnificativă a necesității de servicii de transporturi în foarte multe sectoare ale economiei, acest lucru fiind datorat în mare parte de globalizare.

În mod cert, globalizarea implică numeroase oportunități în contextul regimului comercial european, însă există și provocări sau obstacole pe care companiile de transporturi le întâmpină. 

Într-un mediu economic marcat de incertitudini, numeroase companii românești de transporturi au fost nevoite să-și adapteze activitatea în baza unor strategii de dezvoltare, implementând noi măsuri de îmbunătățire a proceselor efectuate la nivel intern în vederea menținerii poziției pe o piață concurențială.

În rândurile următoare vei descoperi informații utile despre provocările cu care s-au confruntat firmele de transporturi în această perioadă și care sunt strategiile adoptate prin care acestea s-au stabilizat pe piață și au evitat intrarea în insolvență.

Ce provocări întâmpină firmele de transport în contextul actual al economiei?

În domeniul transporturilor numeroase ramuri au întâmpinat probleme, mai ales cel rutier de persoane. Companiile funcționează încă la o capacitate redusă, atât la nivel intern, cât și internațional. 

Este de înțeles acest fapt prin prisma temerilor pe care le prezintă populația privind infectarea cu noul virus, dar și prin îngreunarea activității din cauza restricțiilor impuse de fiecare stat. Cel puțin pentru transportul internațional, cererile sunt din ce în ce mai puține. Populația menținându-se sceptică în această privință, punând sănătatea pe primul loc.

Lovite puternic de această criză au fost companiile de transport turistic, unde activitatea a fost diminuată într-un proces uriaș. Multe dintre acestea se află într-un impas financiar greu de gestionat.

În privința transportului de marfă, pe toată această perioadă pandemică firmele au întâmpinat diverse obstacole. Activitatea lor s-a diminuat la jumătate, însă ele se mențin stabile datorită măsurilor implementate la nivelul fiecărei companii de transport. 

În esență, fiecare ramură a transportului a fost afectată de acest context economic nefavorabil, companiile din acest domeniu întâmpinând bariere greu de depășit. 

Adaptarea la noile condiții – Cea mai mare provocare întâmpinată de firmele de transport

Companiile de transport sunt nevoite să își îmbunătățească managementul de business pentru a eficientiza timpul destinat adoptarii deciziilor. În acest sens, planificarea este o cheie importantă în menținerea stabilă a poziției companiilor pe piață. Companiile trebuie să stabilească strategii de dezvoltare și acțiuni de redresare ținând cont de restricțiile impuse de pandemie. Totodată, ele pot anticipa și posibilele riscuri cu care se pot confrunta. 

Având în vedere situația de criză de pe piața asigurărilor RCA și obligațiile de plată ce survin atât pe fondul impozitelor și contribuțiilor sociale, cât și al drepturilor salariale ale angajaților, companiile de transport prezintă un nivel ridicat de îndatorare cauzat de lipsa fondurilor bănești.

Ce strategii de dezvoltare pot implementa firmele de transport?

Este de la sine înțeles că lucrul în sectorul logistic și al transporturilor implică disponibilitate constantă. Totodată, vorbim și de o asumare a responsabilității din partea companiilor de transport, indiferent de client și împrejurări. În măsura în care timpul trebuie gestionat cu profesionalism, viteza de operare în activitatea desfășurată este primordială. 

Odată cu aceste valuri ale pandemiei, acest lucru a fost grav afectat fapt ce a condus la o funcționare defectuoasă a activității. De asemenea, s-a ajuns și la imposibilitatea de a acoperi toate obligațiile de plată aferente activității prestate.

Pentru a-și continua activitatea, orice firmă se bazează pe un echilibru optim între plățile și încasările realizate. Este nevoie de un cash-flow stabil, în maniera în care trebuie acoperite constant anumite plăți legate de:

  • salarii;
  • impozite și contribuții;
  • alte cheltuieli operaționale legate de desfășurarea optimă a activității de transport (spre exemplu, carburant, diurna șoferilor etc.)

Este important de menționat faptul că firmele de transport au solicitat sprijin din partea statului în privința inițierii unor programe naționale de finanțare sau indemnizații suplimentare pentru a aduce afacerea într-o poziție stabilă. Cu toate acestea, anumite fonduri și ajutoare de stat s-au îndreptat către alte domenii afectate de pandemie. 

Astfel, companiile de transporturi au fost în poziția de a-și regândi strategiile de business în maniera în care să își echilibreze costurile.

Abordarea unui management adaptat noului context economic

Pentru a se adapta noilor condiții, firmele de transport trebuie să își gestioneze procesele operaționale în baza unui management eficient și în baza unor strategii de dezvoltare care să garanteze protejarea business-ului. Prin urmare, ele trebuie să se axeze pe:

  • O comunicare transparentă între conducere și angajați;
  • Prioritizarea ariilor critice și analizarea posibilelor scenarii în vederea diminuării impactului generat de restricții asupra activității;
  • Anticiparea potențialelor riscuri și crearea unei politici de prevenire a acestora;
  • Monitorizarea permanentă a activității derulate;
  • Asigurarea sănătății și a siguranței personalului companiei.

Apelarea la o sursă de finanțare sigură care să garanteze continuitatea afacerii

În măsura în care firmele nu dispun de fonduri proprii de bani, ele își îndreaptă atenția către o sursă externă de finanțare, care să-i răspundă rapid și eficient tuturor nevoilor actuale ale acesteia. Majoritatea firmelor de transport nu se încadrează pentru obținerea unei linii de credit, fiind necesare îndeplinirea unor condiții riguroase.

Astfel, companiile de transport își garantează un fond de capital pentru a-și desfășura optim activitatea, prin intermediul factoringului, eliminând orice presiune privind termenele de încasare a facturilor.

În prezent, aceste servicii de factoring se află printre cele mai sigure soluții prin care firmele de transport își pot îmbunătăți fluxul de numerar, asigurându-și continuitatea activității.

În acest sens, Instant Factoring vine în sprijinul firmelor de transport cu această soluție modernă de finanțare. Aceasta le facilitează eficient întreaga operațiune de încasare a valorii facturilor emise. Companiile își pot dezvolta activitățile, luându-și angajamentul pentru alte comenzi, consolidând astfel relații de business cu alți parteneri.

Menținerea încrederii partenerilor companiei

Pentru companiile de transport, crearea unei credibilități în fața clienților și a partenerilor săi este o premisă importantî ce garantează continuitatea unui business. O bună reputație a firmei în mod cert deschide mai multe oportunități de dezvoltare. Astfel, conducerea trebuie să se concentreze pe acțiuni nu doar din punct de vedere al indicatorilor financiari ci din perspectiva:

  • Pieței în care activează și a normelor legale ce vizează activitatea de transport;
  • Măsurilor implementate cu privire la realizarea în cele mai bune condiții de siguranță a personalului;
  • Adoptării unor decizii în funcție de profilul clienților.

Concluzii

Având în vedere criza sanitară prin care trecem, companiile de transport cu mari eforturi se mențin stabile pe această piață, fiind afectate în principal de dificultățile financiare cu care se confruntă. 

Astfel, pentru a obține o stabilitate a poziției pe piață, aceste firme apelează la o factoring, ca sursă de finanțare în vederea protejării business-ului de orice risc de natură financiară.

Vinde facturile pe care le ai de încasat în doar câteva minute

Fie că ești transportator, constructor, producător, distribuitor, ai o companie mică/ mijlocie sau chiar un start-up, noi nu facem diferențe!

Încasează rapid banii tăi!