Globalizarea este un fenomen care a adus nenumărate avantaje pentru antreprenori și afacerile lor (oportunitatea de a explora noi piețe, îndepărtarea obstacolelor comerciale, adaptarea rapidă la progresul tehnologic sau accesul la finanțare inovatoare). În același timp, a condus și la accelerarea concurenței, motiv pentru care a apărut și dificultatea firmelor de a atinge, menține și îmbunătăți competitivitatea lor pe piață.

Pentru un antreprenor, competitivitatea trebuie să fie elementul central după care se orientează toate strategiile de business. Competitivitatea afacerii este esențială pentru diferențierea de concurență și implicit pentru obținerea succesului. 

Pentru a defini competitivitatea, trebuie să acorzi atenție unor 3 aspecte: business-ul, clienții și concurența. Înțelegerea profundă a produselor și serviciilor pe care le oferi, a nevoilor și dorințelor clienților, precum și a punctelor tari și slabe ale concurenților va determina obținerea avantajului competitiv, mai exact elementul care te diferențiază de concurenți.

Ce este avantajul competitiv?

Avantajul competitiv sau competitivitatea afacerii se referă la caracteristicile care fac ca bunurile și serviciile oferite de aceasta să fie mai bune decât celelalte variante pe care le are un client la dispoziție.

Avantajul competitiv devine elementul care oferă capacitatea unei afaceri să îndeplinească așteptările clienților în timp ce își depășește competitorii. Acest fenomen creează oportunitatea de a obține marje superioare comparativ cu concurența, generând valoare pentru companie și antreprenor.

Atunci când este creat în mod corespunzător, avantajul competitiv nu poate fi copiat. În caz contrar, nu există competitivitate sau avantaj competitiv. 

Cum se construiește competitivitatea?

Înainte de stabilirea avantajului competitiv, este esențial să efectuezi o analiză a următoarelor elemente:

  • Produse și servicii: trebuie să ai o privire clară asupra beneficiilor pe care produsele și serviciile create le oferă clienților tăi. Acestea ar trebui să furnizeze valoare reală și să genereze marje de profit semnificative.
  • Clienți: trebuie să stabilești exact cine cumpără produsele și serviciile dezvoltate, care le sunt așteptările și cum poți răspunde eficient nevoilor și dorințelor pieței țintă astfel încât să creezi o experiență memorabilă pentru aceasta.
  • Competitori: antreprenorii sunt nevoiți să-și înțeleagă concurenții astfel încât să valorifice oportunitățile prin care îi pot depăși.

Competitivitatea asigură sustenabilitatea și durabilitatea companiei pe piață.

Poate fi competitivitatea de mai multe tipuri?

Competitivitatea poate fi împărțită în două tipuri:

  • Competitivitatea prețurilor – se referă la capacitatea de a crea și furniza produse și servicii de calitate la costuri mai mici față de competitori.
  • Competitivitatea structurală –  implică capacitatea de a impune produsele sau serviciile create indiferent de preț, datorită nivelului înalt de calitate, inovației, serviciilor auxiliare sau imaginii de brand.

Ce factori influențează competitivitatea afacerii?

Realizarea competitivității are loc odată cu crearea unei strategii, care optimizează constant mai mulți factori. Principalii factori care influențează competitivitatea sunt:

  1. Forța de muncă – valoarea în cadrul unui business este creată cu ajutorul capitalului uman. O companie este considerată competitivă pe măsură ce are capacitatea de a atrage cele mai bune talente. În plus, ea reușește să le mențină motivate în vederea îndeplinirii sarcinilor în cel mai eficient mod posibil.
  2. Capacitatea de inovare – un factor esențial în definirea nivelului de competitivitate este capacitatea antreprenorului de a anticipa viitorul astfel încât să ofere produse și servicii inovatoare care să răspundă cu succes nevoilor și dorințelor pieței țintă.
  3. Relația cu clienții – competitivitatea afacerii este definită, printre altele, și de capacitatea sa de a atrage și de a dezvolta relații durabile cu clienții tăi.
  4. Modul de organizare a afacerii – având în vedere componentele și complexitatea ecosistemului afacerii, antreprenorii trebuie să își organizeze, coordoneze și să optimizeze atât resursele (capitalul uman, sursele de finanțare, tehnologia), cât și procesele operaționale. În acest fel, poate defini performanța afacerii.

Ce strategii există pentru a obține competitivitatea afacerii tale?

Proprietarii de afaceri au la dispoziție mai multe moduri prin care pot crea avantajul competitiv:

  • Strategia de preț 

Prin aceasta, companiile oferă produsele și serviciile la prețuri mai atractive decât concurența. 

Cu toate că poate să pară eficientă, strategia trebuie realizată cu atenție. Astfel, firmele nu vor mai crește prețurile decât dacă vor pierde o serie de clienți care s-au obișnuit cu acestea.

  • Strategia de diferențiere

Una dintre cele mai populare metode de a se diferenția implică brandingul. Acesta presupune că firmele creează un statut distinct prin valorificarea unei abilități unice menite să furnizeze o valoare puternică, să creeze o anumită percepție despre brand și să crească vizibilitatea pe piață. 

  • Strategia de inovare 

Îți poți depăși concurența prin a face produsele și serviciile în moduri noi și diferite. Astfel, afacerea ta poate deveni competitivă odată cu apariția tehnologiilor și resurselor inovatoare, care creează valoare pentru clienții tăi. 

Companiile care se adaptează tendințelor tehnologice și reușesc să le stăpânească eficient au posibilitatea de a redefini competitivitatea față de cei care rămân să utilizeze metodele depășite. 

Unele firme au optat pentru a realiza activitățile într-o manieră mai bună decât oricine altcineva. Atunci când faci un proces operațional foarte bine, dispui de un avantaj competitiv față de cei care aleg să îl efectueze pe calea mai lungă și mai lentă. 

De exemplu, există situații în care afacerile se confruntă cu încasarea lentă a facturilor emise către clienți. Principalul motiv pentru care facturile se încasează greu se referă la termenele lungi de plată. Acest lucru conduce la întreruperea proceselor operaționale. 

Pentru a evita acest obstacol, firmele pot apela la factoring – un serviciu menit să obțină rapid numerar pentru achiziții de materii prime, plată salarii și furnizori, etc. În plus, factoringul permite acestora să ofere emită facturi cu scadențe mai lungi, îmbunătățind relația cu piața țintă și atrăgând chiar noi clienți. Beneficiile acestui serviciu conduc la creșterea competitivității pe piață.

  • Strategie bazată pe adaptarea la mediul de business 

Piețele, economiile și măsurile legislative sunt adesea factori instabili și imprevizibili. Astfel, capacitatea de adaptare devine esențială pentru companii și, prin urmare, un avantaj competitiv. Antreprenorii pot alege să își actualizeze competențele privind gestionarea schimbărilor din mediul de afaceri, astfel încât să depășească cu brio obstacolele și să se diferențieze de concurenți.

  • Strategie bazată pe informație 

Accesul la informații (privind concurența, financiare, mediul economic și alte elemente de interes) permite companiilor să valorifice oportunitățile de piață, lucru ce le propulsează în fața concurenților lor.

Vinde facturile pe care le ai de încasat în doar câteva minute

Fie că ești transportator, constructor, producător, distribuitor, ai o companie mică/ mijlocie sau chiar un start-up, noi nu facem diferențe!

Încasează rapid banii tăi!