Să aștepți să fii plătit este una dintre cele mai mari frustrări ale antreprenorilor, mai ales când termenele de plată se întind la 30, 60 sau 90 de zile.

Întârzierea plăților afectează grav cash-flow-ul companiei, determinând antreprenorii să rămână în urmă cu cheltuielile importante sau să fie forțați să refuze noi clienți sau oportunități de extindere.

Factoringul poate reprezenta salvarea companiei, prin accesul mai rapid la lichidități. În loc de săptămâni, sau luni de așteptare, afacerile mici și mijlocii pot încasa valoarea facturilor emise înainte de termenul agreat cu clientul.

Cu fonduri la îndemână, antreprenorii își pot derula în continuare afacerile, capta noi piețe și clienți sau investi în noi proiecte.

1. Ce este factoringul?

Factoringul este o tranzacție financiară, prin care o companie își vinde facturile pe care le are de încasat de la clienții săi, către o instituție externă de finanțare, numită factor.

În urma acestei tranzacții, compania primește plata serviciilor prestate sau a bunurilor livrate (în 24 de ore, în cazul Instant Factoring), contra unui comision fix, din valoarea facturii, ce revine factorului.

De cele mai multe ori, microîntreprinderile obțin cu greu acces la finanțări, sau chiar deloc, din partea instituțiilor de profil sau băncilor. Chiar și în cazul în care acestea reușesc să acceseze surse de finanțare, procesul este unul greoi, care solicită mult timp (intre 45 – 90 de zile) și resurse, care mai degrabă ar putea fi investite în companie.

Factoringul vine în sprijinul acestor companii, oferindu-le o modalitate mai simplă și mult mai rapidă de accelerare a cash-flow-ului, prin finanțarea punctuală a facturilor.

2. Cum funcționează companiile de factoring?

Primul pas din procesul de factoring este alegerea unei companii de factoring.

După ce antreprenorul analizează opțiunile de pe piață și alege instituția cea mai avantajoasă, poate începe să demareze procesul de finanțare a facturilor.

Vezi mai jos la punctul 4 la ce trebuie sa fii atent cand alegi compania de factoring.

Iată cum arată întregul proces comercial:

  1. Compania livrează bunurile sau prestează serviciile către client, pentru care emite o factură cu un anumit termen de plată agreat;
  2. Încarcă factura emisă pe platforma online a factorului, creând astfel cererea de finanțare;
  3. Factorul analizează cererea, verifică dacă datele sunt corecte și dacă totul este în regulă cu factura și clientul;
  4. Dacă cererea este aprobată, solicitantul este notificat, iar clientul acestuia este informat asupra noului cont în care să efectueze plata;
  5. Compania solicitantă primește banii în cont și îi folosește pentru a-și derula în continuare activitățile.

3. Avantajele și dezavantajele factoringului

Serviciile de factoring sunt construite astfel încât să fie o soluție avantajoasă, mai ales pentru micile firme, însă e bine să ții cont de toate aspectele. Iată câteva avantaje și dezavantaje ale serviciului:

Avantaje

Acces la numerar mai repede. Este destul de dificil să-ți păstrezi un flux de numerar echilibrat, până la încasarea facturilor, mai ales în cazul clienților mari, care solicită termene lungi de plată. Prin factoring, îți primești banii din facturi înainte de termenul scadent și îți poți derula afacerile în continuare. Vezi aici  cum te ajută factoringul să-ți îmbunătățești nivelul de cash-flow.

Îți poate îmbunătăți relația cu furnizorii și clienții, din moment ce le vei putea permite clienților termene mai lungi de plată pentru facturi, iar furnizorii vor fi fericiți că îți vei putea achita la timp sau chiar mai devreme datoriile către aceștia.

Poți profita de oportunități de creștere. Cu acces la lichidități, te vei simți mult mai relaxat să preiei comenzi de la clienți mai importanți.

Economisești timp. În cazul serviciilor de factoring, procesul este mult mai rapid față de un credit bancar, de exemplu, iar marele avantaj este că totul se desfășoară online, chiar și de pe mobilul tău.

Îți crește imunitatea afacerii pe timp de criză. În vremuri de incertitudine economică, ultimul lucru pe care ți l-ai dori pentru afacerea ta este să nu ai acces la cash. Află și alte măsuri de creștere a imunității afacerii tale pe care ți le propunem.

Dezavantaje

Comparativ cu un credit bancar sau cu alte soluții de finanțare, valoarea finanțării prin factoring este strict legată de valoarea facturii de încasat. Este o soluție mai degrabă pe termen scurt, de accelerare a lichidităților și nu un fond suplimentar pentru investiții mai consistente.

Procesul de factoring presupune contactarea clientului în scopul verificării datelor și de a-l informa cu privire la noul cont bancar, în care să vireze banii. Deși implicarea factorului nu este deloc intruzivă și nu afectează cu nimic activitatea acestuia, unele persoane pot fi reticente și nu înțeleg cum funcționează acest serviciu. Recomandabil este să îți informezi clienții și să fii transparent cu acest proces, pentru a preîntâmpina orice neînțelegeri.

4. Alegerea companiei de factoring potrivită pentru afacerea ta

Ca proprietar al unei mici afaceri, e important să te asiguri că ai la dispoziție capital de lucru ca firma să-și ruleze activitățile în continuare și să acoperi eventualele goluri financiare. La fel de important este să alegi un furnizor de factoring potrivit, atunci când vei avea nevoie de sprijin.

Vrem să te ajutăm să iei o decizie informată, așa că am pregătit 7 întrebări pe care să le ai în minte atunci când alegi o companie de factoring:

4.1. Ce fel de servicii oferă?

Înainte să faci o alegere, gândește-te la nevoile business-ului tău: vrei să îți vinzi toate facturile în mod automat, sau să alegi doar unele dintre acestea? Îți poți asuma riscul neplății din partea clientului sau ar fi mai confortabil ca factorul să preia acest risc?

Iată care sunt tipurile de factoring:

Factoring cu regres vs fără regres

Factoring cu regres: este o formă de factoring prin care riscul neplății facturii sau insolvabilității clientului este suportat de compania care a solicitat finanțarea.

Factorul își asumă responsabilitatea de gestionare și de finanțare a facturilor, rezervându-și dreptul de regres împotriva companiei solicitante, în cazul neplății creanțelor transferate.

Factoring fără regres: presupune ca în situația în care clientul către care s-a emis factura nu o plătește la timp sau deloc, factorul este cel care se ocupă mai departe de colectarea banilor, fără implicarea companiei solicitante.

Așadar, riscul insolvabilității sau neplății se transferă către factor. Factoring-ul fără  este mai scump și se acordă mai greu, doar pentru clienții mai mari cu risc scazut, față de cel cu regres, întrucât riscul de neîncasare este complet externalizat catre factor.

Factoring versus scontarea facturilor

Factoring: în această variantă, se cesionează, de obicei, întreaga relație comercială cu un anumit client, iar creanțele sunt cumpărate de compania de factoring. Instant Factoring oferă un serviciu unic de cesiune și a facturilor individuale, doar pentru finanțare punctuală atunci când e nevoie.

Scontarea facturilor: o formă de finanțare pe termen scurt, care permite companiei să obțină credite pe facturile și creanțele neplătite. Compania care solicită serviciul plătește o taxă pentru acest serviciu, un comision din valoarea totală a facturii.

În ambele cazuri, avansul este, de obicei, de 70% sau 90%, însă Instant Factoring oferă finanțare de 100% din valoarea facturii, minus comisionul perceput.

4.2. Ce industrii sunt acceptate pentru serviciul de factoring?

De obicei, companiile care lucrează cu clienți majori, care au un istoric financiar transparent și care nu prezintă riscuri, sunt buni candidați pentru orice companie de factoring. Serviciile Instant Factoring pot fi accesate de către orice companie, indiferent de mărime, localizare geografică sau industrie.

În anul 2020, cei mai mulți clienți Instant Factoring proveneau din următoarele industrii:

  • Transport
  • Construcții
  • Comerț și distribuție
  • Servicii prestate întreprinderilor
  • Productie
  • Metalurgie
  • IT

4.3. Există costuri sau comisioane ascunse?

Unele companii de factoring au comisioane sau penalități ascunse. Află în ce situații se percep penalități, ca să le poți evita.

Comision minim lunar: unele companii de factoring solicită obligatoriu un anumit număr de facturi sau o anumită valoare cumulată pe lună. În cazul nerespectării acestei cerințe, se percepe un comision adițional.

Comision de analiza: este perceput de fiecare dată când factorul are nevoie să verifice eligibilitatea unui client de-al tau.

Taxe de colectare suplimentare: unele companii care ofera factoring traditional pot taxa un comision de succes pentru recuperarea unei creante care poata ajunge pana la 10% din valoarea facturii.

Instant Factoring oferă un model comercial inovator, oferind un preț unic fără costuri ascunse care cuprinde toate cheltuielile în comisionul de finanțare (cost analiză, costuri de colectare a creanțelor, dobânda, costuri de administrare etc). Astfel, vei ști exact care este costul de la început și elimini riscul oricăror surprize neplăcute.

4.4. Ce cuprinde contractul de factoring?

Nu există o anumită formă obligatorie de contract de factoring, care să fie validă. Societățile de factoring au posibilitatea de a-și elabora propriul model de contract, care să conțină condițiile specifice ale serviciului.

De obicei, un contract de factoring cuprinde părțile implicate: aderentul (furnizorul de bunuri sau servicii), factorul (societatea care acordă finanțarea) și debitorul cedat (clientul, cel către care s-a facturat), cu mențiunea că acest din urmă este doar menționat ca debitor și nu parte a contractului.

Obiectul contractului îl reprezintă cedarea creanțelor aderentului către factor și se precizează că acestea trebuie să fie certe, lichide și aflate înainte de scadență. Se menționează obligațiile și drepturile părților, în funcție de compania de factoring și de varianta de finanțare aleasă.

Instant Factoring propune clienților săi maximă flexibilitate în accesarea acestui serviciu, aceștia semnând electronic direct online un contract unic pentru fiecare factură în parte, pentru a nu exista obligații pe termen lung pentru client. Desigur, atunci când clientul îșii dorește un parteneriat pe termen lung, se poate semna un contract standard pe termen lung.

4.5. Care este comisionul perceput și ce valoare are avansul pe care îl primești?

Dacă alegi să-ți vinzi facturile către o companie de factoring, vei primi, în mod normal, un avans de 70-90% din valoarea totală a facturii.

Află care este procentul exact, să înțelegi dacă îți este de ajutor în situația afacerii tale. Instant Factoring îți virează întreaga valoare a facturii încă de la început, 100%, din care extrage doar comisionul de factoring.

În ceea ce privește comisionul perceput, acesta este calculat în funcție de termenul rămas până la scadența facturii. De exemplu, în cazul Instant Factoring, se percepe un comision mediu de până la 0,10% pe zi, în funcție de ratingul financiar al tău și al clientului tău.

Astfel, în cele mai multe cazuri, se va percepe un comision de 1.5% pentru 15 zile până la scadență, de 3% pentru 30 de zile și așa mai departe.

4.6. Cât de repede poți obține banii?

În funcție de compania de factoring aleasă, procesul poate dura chiar câteva săptămâni sau luni. Alege o companie care se folosește de tehnologii avansate si complet digitale pentru a-ți vira banii cât mai repede, mai ales dacă nu dispui de resurse de timp și nevoia de cash este una urgentă.

Cu ajutorul automatizării, pe platforma Instant Factoring durează 3-4 minute să-ți creezi un cont, două ore să primești aprobare pentru cererea de finanțare și 24 de ore pentru a primi banii în cont.

4.7. Oferă servicii de calitate?

Indiferent dacă alegi sa lucrezi cu o instituție tradițională de factoring sau cu una online, asigură-te că ai acces la customer support și că te poți baza pe un răspuns prompt în caz de nevoie.

Dacă ai nelămuriri cu privire la condițiile serviciului sau cereri speciale, recomandabil este să discuți întâi cu un reprezentant al companiei, pentru a te asigura ca ești complet informat.

Pentru că știm cât de important este să te miști foarte rapid în acest context economic, Instant Factoring oferă clienților săi asistență în timp real din partea experților săi în finanțare.

5. Află dacă ești un bun candidat pentru factoring

Gândește-te la toate întrebările de mai sus și verifică dacă oferta furnizorului de factoring ales corespunde întocmai cu nevoile tale de business. Caută să primești combinația optimă de avantaje, flexibilitate și caracteristici și nu te mulțumi cu puțin.

Studiază condițiile de eligibilitate specifice fiecărei companii de factoring, pentru a fi sigur că facturile îți vor fi acceptate și nu vei întâmpina dificultăți la primirea banilor.

6. Instant Factoring te poate ajuta

Instant Factoring sprijină afacerile mici si mijlocii si chiar start-up-urile, PFA-urile si micro-ingtreprinderile prin oferirea de soluții rapide și simple de finanțare. Termenele lungi de plată pot cauza mari dificultăți, așa că serviciile noastre de factoring vin în ajutorul antreprenorilor pentru a-și acoperi golurile financiare și a-și regla fluxul de numerar din firmă.

Tot procesul de factoring se desfășoară online, iar pașii sunt foarte simpli: îți creezi un cont cu datele firmei, faci o cerere de finanțare prin încărcarea facturii și completând datele necesare, atașezi documentele care dovedesc livrarea produsului/serviciului către client și apoi aștepți aprobarea. Ultimul pas este să primești banii în cont și să îți desfășori afacerea în continuare, fără restricții financiare.

Creează un cont și încasează-ți banii acum!

 

Disclaimer

Informațiile oferite mai sus au rol exclusiv de educare și nu constituie sfaturi financiare din partea Instant Factoring. Pentru informații despre produsele și serviciile Instant Factoring, vă rugăm să vizitați pagina de FAQ de pe website-ul nostru.

 

Vinde facturile pe care le ai de încasat în doar câteva minute

Fie că ești transportator, constructor, producător, distribuitor, ai o companie mică/ mijlocie sau chiar un start-up, noi nu facem diferențe!

Încasează rapid banii tăi!