Diversificarea presupune creșterea portofoliului de produse/ servicii, reorientarea piețelor de vânzare și introducerea inovației în modelul de producție în vederea dezvoltării afacerii și obținerii performanțelor dorite.

Este prioritar ca firmele să monitorizeze în permanență tendințele actuale ale pieței și succesul produselor și serviciilor furnizate pentru a avea certitudinea că acestea sunt relevante și profitabile. 

În momentul în care companiile identifică oportunitatea de a-și schimba liniile de produse/servicii, ele se angajează într-un proces cunoscut ca diversificarea producției. Prin intermediul acesteia, firmele își propun să intre pe zone noi de piață, sporind vizibilitatea identității lor.

Sintetizând, diversificarea produselor și serviciilor reprezintă o strategie de afaceri pe care companiile o implementează cu scopul de a-și extinde business-urile.

De ce este necesară diversificarea portofoliului de produse/ servicii în contextul actual?

În mediul actual de business, companiile întâmpină dificultăți în menținerea pasului generat de cerințele care domină piața. Acest lucru este cauzat de lipsa adaptării proceselor sau modelelor de producție la particularitățile noi ale cadrului de afaceri. 

Ținând cont că modelul de consum al oamenilor a suferit transformări, firmele trebuie să-și reconfigureze portofoliul de produse/servicii pentru a se menține stabile pe piață. Cu alte cuvinte, alinierea gamei oferite la necesitățile și dorințele noi ale consumatorilor este o prioritate pentru business-uri.

Antreprenorii care nu iau în considerare acest aspect important și nu abordează noi strategii în acest sens vor deveni vulnerabili pe piața în care activează.

Din acest motiv, diversificarea acestui portofoliu este una dintre metodele pe care firmele o utilizează în vederea extinderii aplicabilității produselor/serviciilor furnizate. Pentru unele firme, diversificarea presupune:

  • adăugarea unui nou element la o linie existentă de produse;
  • creșterea disponibilității produselor existente pentru a ajunge pe noi piețe;
  • lansări de noi linii de produse/servicii. 

Care sunt motivele ce stau la baza deciziei de diversificare a portofoliului de produse/ servicii?

Această strategie de creștere a rentabilității generale și a profitabilității unei linii de produse este utilizată de companii din mai multe motive:

  • Noi tendințe și tehnologii – este posibil ca  pe fondul evoluției tehnologice, produsele companiei să fie depășite. Astfel, prin diversificare, companiile pot adapta produsele existente în baza noilor tehnologii moderne;
  • Descoperiri în cercetare și dezvoltare – când firmele investesc în departamentul de cercetare/dezvoltare, de cele mai multe ori descoperă potențialul de a dezvolta și vinde produse noi legate de piața lor actuală. Prin urmare, identificarea acestui potențial de expansiune poate stimula companiile să-și diversifice portofoliul;
  • Evitarea supraspecializării – în unele situații, firmele introduc și dezvoltă produse noi pentru a împiedica supraspecializarea pe o anumită piață. În acest context, diversificarea poate contribui la dezvoltarea segmentului de clienți;
  • Modificări de consum – schimbările sociale pot afecta comportamentul și cererea consumatorilor. Spre exemplu, dacă societatea a devenit preocupată de sustenabilitatea mediului, în mod cert apar noi piețe pentru produsele eco, rezultate în urma unui proces ecologic. Practic, firmele pot utiliza diversificarea produselor ca strategie de adaptare la astfel de modificări ale consumatorilor;
  • Dorința de extindere – companiile care comercializează produse pe piețe de profil urmăresc să își dezvolte liniile de produse în vederea atragerii de noi clienți sau pentru a-i menține pe cei existenți.

Ce avantaje oferă diversificarea portofoliului de produse/servicii pentru o companie?

Diversificarea portofoliului de produse/servicii aduce multiple avantaje pentru companii. Printre cele mai importante menționăm:

  • Creșterea vânzărilor, constatându-se efecte pozitive la nivelul profitabilității;
  • Extinderea segmentului de clienți prin oferirea de varietate;
  • Obținerea accesului la un potențial mai mare de piață;
  • Diminuarea riscului financiar (dacă o piață eșuează, succesul pe altele va scade impactul eșecului);
  • Alinierea la cerințele actuale ale consumatorilor;
  • Dobândirea unui avantaj competitiv față de concurenți;
  • Îmbunătățește vizibilitatea brandului și interesul consumatorilor (consumatorii își amintesc mărcile care oferă o mai mare varietate în cadrul portofoliului de produse și servicii furnizate);
  • Garantarea stabilității și protecției pe fondul consolidării mărcii pe piața de nișă;
  • Contribuie la investiții multiple, ceea ce ajută la absorbția pierderilor suferite de orice altă investiție.

În contextul unui nivel redus de lichiditate cum poate o companie să asigure diversificarea portofoliului de produse/servicii?

În situația în care companiile nu dispun de suficiente fonduri, una dintre soluțiile sigure și rapide constă în apelarea la serviciile de factoring. Acest serviciu financiar reprezintă de fapt o sursă de finanțare flexibilă, compania obținând numeroase avantaje. Printre cele mai importante menționăm:

  • Acces rapid la resurse financiare;
  • Îmbunătățirea cash-flow-ului și folosirea sigură a finanțelor pentru a crește segmentul de clienți;
  • Protejează business-ul de riscuri, eliminând blocajele financiare;
  • Verificarea bonității clienților;
  • Administrarea rațională a creanțelor etc.

Foarte multe firme ce activează în sectorul retail optează pentru factoring în vederea stabilității afacerii lor, având acces instant la numerar.

Concluzii

Decizia de a diversifica portofoliului de produse/servicii ar trebui cercetată amănunțit în prealabil pentru a avea certitudinea că această strategie va avea succes pe termen lung. În contextul schimbărilor economice constante, diversificarea portofoliului oferă stabilitate, business-urile devenind mult mai competitive.

Vinde facturile pe care le ai de încasat în doar câteva minute

Fie că ești transportator, constructor, producător, distribuitor, ai o companie mică/ mijlocie sau chiar un start-up, noi nu facem diferențe!

Încasează rapid banii tăi!